VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

miercuri, 13 mai 2015

PRIETEN AL CAMINULUI ROSEN - ISRAEL SHARLI SABAG.

                               
       Iubirea de oameni si ajutarea aproapelui sunt principii de baza ale moralei iudaice. Suntem bucurosi ca avem in jurul Caminului Rosen personalitati cu asemenea virtuti si este pentru noi o onoare sa facem o prezentare a lor.
      Astazi - Israel Sharli Sabag.
      Este reprezentantul pentru Romania al JOINT, organizatie care are ca obiectiv central de a veni in ajutorul poporului evreu si al Statului Israel, prin finantarea de programe sociale si culturale, de sprijinire  celor in varsta, a copiilor ,  tineretului, persoanelor cu handicap si in general a categoriilor vulnerabile.
      In spiritul TIKUN OLAM - expresie ebraica care inseamna datoria de a atenua suferintele tuturor, JOINT acorda ajutor si altor popoare lovite de calamitati natural, cutremur, tsunami, ciclon sau de crize umanitare - genocid, de pilda. 
      In slujba acestor nobile teluri, JOINT desfasoara o activitate intensa si in tara  noastra. Reprezentantul ei avand o bogata experienta dobandita in Rusia si Israel, a initiat numeroase actiuni
dintre care citam :
      - Crearea JCC, centre comunitare evreiesti, la Bucuresti, Oradea, Timisoara, Cluj si Iasi care ofera un cadru absolut incantator, pentru activitati  culturale, educative, informative, sportive si distractive, cu un accent special pe traditiile evreiesti si pe valorile Israelului modern. In context sa mentionam Radio Shalom care transmite programe fosrte interesante ce pot fi receptionate pe internet in intrega lume.
      - BERESHIT,  program academic de educatie iudaica cu sute de participanti, aflat  in pregatirea  editiei XI.
      - KESHET, program de studii al culturii si traditiei evreiesti multimilenare,  cu contributia unor personalitati de seama.
      - SHALOM IERUSHALAIM, manifestare de mare amploare desfasurata in aer liber, in centrul Capitalei - expozitii, concerte, dezbateri, expuneri, reprezentatii artistice, degustari de arta culinara israeliana, - care a inregistrat peste 15.000 de participanti.
      Si noi la Caminul Rosen ne-am bucurat din plin de sprijinul Joint. As mentiona in mod deosebit infiintarea unui Club de creatie dotat cu aparatura ultramoderna care a devenit locul unde zilnic  ne intalnim, pentru a participa la diferite activitati cultural-educative-distractive.
      La noi la Camin, Israel Sabag reprezentantul JOINT este cunoscut de toata lumea. Un om extrem de sociabil, fire vesela, vine mereu in mijlocul nostru la Sederul de Pesah, la Sukot, la aprinderea lumanarelelor de Hanuka, la alte sarbatori si chiar la aniversarile rezidentilor. Fire sociabila, vesela este totdeauna animatorul acestor intalniri
      Alaturi de el ne simtim mai tineri. Ne insufla de fiecare data buna dispozitie si TIKVA - speranta.
 
     

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire