"Amintiri din copilarie" scrise de Dr. Ardeleanu Judith

La bunica, la Oradea, mergeam in fiecare an pentru 2-3 luni in perioada 3-10 ani. Dar numai pana a inceput razboiul al doilea mondial.
Bunica avea o curte mare cu flori foarte frumoase puse de ea. Curtea arata ca un parculet. Poarta era mare, din fier forjat, tinuta mereu incuiata. Cand cineva voia sa intre in curte, trebuia sa sune la poarta. In fundul curtii locuia o batranica, care mie mi se parea foarte draguta. Era vesnic imbracata in negru, se tinea drept si avea talia bine marcata. Din pacate era complet surda.
La bunica soneria se auzea foarte bine, dar la batranica mea nu se auzea nimic, spre surpriza mea, se aprindea un bec. Atunci, isi mai aranja tinuta si pleca sa deschida. Acest beculet aprins ma fascina. Mai era in curte si o pivnita, nu prea mare. Acolo mergeam, sora mea si cu mine, si ne puneam pe treaba. Duceam castane adunate de noi, le decojeam si le razuiam pe o caramida. obtineam o pasta alb-verzuie, pe care o repartizam in cutii de chibrituri. Le puneam sa se usuce la soare. Apoi le scoteam din cutii si aceste "sapunele" le "vindeam" la toti membrii familiei, mentionand ca sapunelele sunt din castane otravite, deci sa nu le foloseasca. In pivnita mirosea a mucegai. Bunica se supara ca suntem acolo, venea si ne scotea afara, spunand "cum puteti sta in mizeria asta, cand in curte e soare si miroase numai a flori".
Bunica tinea mereu in curte cateva gaste. Imi placea sa privesc cum le imobiliza, le deschidea pliscul si le indopa cu porumb, dar nu le simpatizam pentru ca ele erau stapanele curtii si de multe ori ma ciuguleau pe crestet. Imi mai placea mult sa stau in bucatarie cand bunica pregatea gaina sau gasca pentru a o gati. Eram foarte curioasa sa vad ce au in burta. Priveam cum scotea ficatul, cu grija sa nu rupa vezica biliara (care era verde) si pe care daca o rupea elibera bila, care ar fi dat un gust amar ficatului. Apoi vedeam celelalte organe. Ma apuca mila cand oparea labutele ca sa le scoata pielea. Ma gandeam ca ieri aceste labute mai alergau prin curte. Aceasta observatie a facut-o si varul meu cel mic (3 ani), in gura mare, stricand toata atmosfera festiva a unei mese festive de vineri seara.
Ma impresiona si faptul ca bunica avea camere foarte mari, dar nu imi amintesc de nicio mobila. Stiu ca nu avea covoare pe jos si spunea ca nu sunt bune. Ca aduna tot praful din strada. Avea ferestre mari, fara perdele, spunand ca sunt inutile, pentru ca impiedica sa intre cat mai mult soare in casa. Azi gandesc ca poate toate aceste explicatii ale ei reflectau o anume saracie mascata. Dar la mancare nu facea economii "copiii trebuie sa fie bine hraniti ca sa fie sanatosi". Gatea foarte bine si cu multa placere, chiar bucurie. Dupa scurt timp, ei si alti multi membri ai familiei mele numeroase au murit la Auschwitz.

"Amintiri din copilarie" scrise de Dr. Ardeleanu Judith,
octombrie 2009