VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

luni, 8 octombrie 2012

O NOUA PREMIERA

Totul a inceput acum mai bine de 3 ani. Un grup de tineri artisti voluntari au initiat o colaborare stransa cu rezidentii Caminului Rosen, in cadrul unui proiect original de arta comunitara , pe care l-au intitulat , la sugestia noastra " VARSTA 4 ".
Colaborarea  a fost rodnica si putem spune ca ne-a schimbat in mod benefic , stilul nostru de viata.Am fost antrenati intr-o serie de activitati,foarte interesante ,activitati pe care nu mai credeam ca suntem in stare , la anii nostri .
Printre altele, am prezentat o serie de spectacole de teatru scrise si interpretate de catre rezidentii Caminului, pe baza amintirilor personale.
La inceput a fost " MOSES'S  STORIES ", 3 spectacole , dintre care unul pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. Aceste spectacole au fost prezentate sub egida Festivalului National de Teatru. 
Apoi a urmat " VARSTA OBIECTELOR ", 2 spectacole , dintre care unul la Centrul Comunitar Evreiesc ( JCC ).
Am facut chiar si un film - un videoclip -cu rezidentii nostri dansand pe aleile Parcului Caminului.
Credeam ca mai mult nu se poate , dar ne-am inselat.N-am tinut seama de fantezia bogata a tinerilor nostri artisti .
Recent a aparut o noua premiera , un spectacol de muzica si dans . " O ISTORIE FIZICA "se numeste
ultima noastra realizare - si sunt sigur ca nu va fi deloc ultima.Tinerii nostri prieteni au scos la iveala
noi " talente " ale rezidentilor Caminului.
Am avut astfel prilejul sa-l vedem pe Tudorica Roman , dirijand cu mare risipa de energie o orchestra simfonica invizibila , pe Iudit Ardeleanu cantand cu mult antren la chitara si pe Eva Szemler facand o demonstratie de acompaniament la toba.Pe de alta parte , Simy, Fred,  Greta si  Marius ne-au prezentat cu o gestica expresiva, momente din viata., iar Doroteia si cu subsemnatul am interpretat o pantomima  " Idila in parc ".
Spectacolul s-a bucurat de colaborarea formatiei "Karpov not Kasparov" care a asigurat un fond muzical mult apreciat.
A fost categoric un succes.Spectatorii - rezidentii Caminului , dar si multi oaspeti din afara - au rasplatit cu aplauze generoase ,  eforturile noastre  " artistice ".
Se cuvine sa aducem din nou multumiri , tinerilor artisti . acesti prieteni extraordinari care au gandit si au dat viata acestor spectacole . Ii asiguram de admiratia noastra pentru talentul lor  ,  pentru daruirea si intelegerea  de care au dat dovada . Numele lor sunt inscrise cu litere de aur in inimile noastre .
Iata-le : David Schwartz, Mihaela Michailov, Monica  Marinescu,Katia  Pascariu si Paul Dunca.
Acestia sunt pionierii proiectului " VARSTA  4 ", nucleul de baza. Lor li s-au  adaugat pe parcurs
Ozana, Miruna,Carmen,Madalina,Mihaela 2,Vlad si multi altii,la fel de simpatici.
Tuturor dragostea noastra,recunostinta noastra,Fie ca talentele  voastre sa infloreasca, sa vi se implineasca toate visele, sa fiti fericiti !
Si voi ne-ati daruit noua multe clipe de fericire.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire