VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

duminică, 18 martie 2012

ASA CEVA NU SE UITA !

Sa fi uitat oare?
Imposibil , caci au fost vremuri vitrege care m-au marcat pe viata . Bag de seama totusi ,ca nu am scris niciodata pe blog despre munca obligatorie . A fost una din metodele folosite din plin de Maresalul Antonescu pentru a umili , pentru a injosi pe evreii care au avut ghinionul sa traiasca
in Romania in perioada cand acesta , urmand exemplul lui Hitler , s-a autointitulat "conducator iubit al poporului ".
In ce ma priveste am prestat munca obligatorie , adica munca silita si neplatita , incepand din vara anului 1941 si pana la 23 august 1944 , fara intrerupere .
Unul dintre detasamentele de munca la care am lucrat si unde am avut parte de conditii cumplite , inumane a fost un santier situat la marginea Capitalei in apropierea fostei fabrici de confectii APACA.
Ce aveam de facut acolo ?
Sa construim un poligon de tagere pentru unitatile militare . Aceasta insemna sa inaltam niste damburi uriase de forma piramidala ,lungi de peste 100 metri si inalte de cativa metrii . Munca grea , istovitoare . Sa sapam pamantul , sa-l mutam din loc , sa-l ridicam in trepte, sa-l taluzam, sa-l batatorim si sa-l netezim . Toate acestea cereau eforturi uriase , care cu sapa sau lopata , care cu tarnacopul sau roaba . Bineinteles aveam stabilite norme - va asigur deloc usoare - si pana nu le indeplineam nu ne intorceam la cazarma unui regiment de cavalerie unde eram cazati.Acum cuvantul cazati cred ca este oarecum exagerat .Dormeam cam 60-70 de oameni
intr-o hala imensa , intunecoasa - fosta grajd pentru cai . Paturi nu existau , dormeam pe jos.
Recunosc podeaua tare era acoperita de un strat de paie .Exact ca la animale. Mese , de asemenea nu aveam , mancam pe jos pe iarba verde , in curtea regimentului .De obicei o zeama lunga fara gust si fara culoare in care muiam o bucata de paine .Norocul nostru a fost ca duminica aveam dreptul sa primim vizita familiilor care ne mai aduceau ceva alimente,altfel n-am fi supravietuit.
Pe scurt , munca bruta , hrana proasta , un regim de distrugere . Mi-aduc aminte un coleg de al noastru chiar a decedat .
Sa inchei cu o intamplare personala .
Eram in curtea regimentului si un ostas mi s-a adresat razand :
-Ce mai faci Itic ?
Nu i-am raspuns nimic , dar acest lucru se pare l-a infuriat , caci brusc mi-a trantit o palma in obraz , de am vazut cum se zice , stele verzi .
Asa ceve nu se uita niciodata !

Etichete:

1 comentarii:

Anonymous Anonim a spus...

Buna seara domnule Sterian,
Am urmarit reportajul despre Caminul Moses Rosen de pe Digi 24, chiar astazi.
V-am vazut pe Dvs.si pe alti locatari ai acestui camin si am ramas profund impresionata de tot.
Varsta a 4-a , cum varsta a 4-a ?!
Ce am vazut eu sunt niste oameni extraordinari, cu mintea limpede, cu o exprimare aleasa, demni si deschisi spre nou.
De fapt nu conteaza varsta , conteaza sufletul !
Si toti de acolo aveti un suflet mare, un suflet tanar, un suflet extraordinar !
Va doresc tuturor multa sanatate , putere si zile frumoase .
O sa va mai scriu .
Cu multa consideratie,
Ileana

25 martie 2012, 11:48  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire