Bucurestiul vazut de pe tanc...

...si lacrimi la granite
de Dr. Iuditth Ardeleanu

Cand au intrat trupele sovietice in Bucuresti (1944), noi doua (eu si sora mea) aveam 13 ani. Bineinteles impreuna cu mama, am mers pe soseaua Colentina, unde era foarte multa lume care-i astepta bucuroasa. Era august, noi eram frumos imbracate cu bluzite albe, cu maneci scurte bufante si fustite bleumarin clos si parca sortulet rosu.
Treceau tancurile tacticoase, soldatii sovietici dadeau mana cu populatia...
La un moment dat dintr-un tanc, un soldat mongol s-a aplecat in afara si ne-a luat pe fiecare de cate o aripa, asezandu-ne in fata intr-o parte si in alta. Eram fericite ca astfel am traversat tot Bucurestiul.
Am fost filmate si tatal meu ne-a vazut la Oradea la un jurnal de actualitate. Se lauda la tot orasul "Ati vazut fetitele alea doua dragute?... Sunt ale mele!"

In 1940 cand s-a inchis granitsa intre Romania si Ungaria, Oradea a ramas la unguri. Noi eram acolo, aveam 10 ani si stateam la bunica. Au fost multe discutii prin scrisori intre mama si bunica. Aceasta incerca s-o convinga pe mama sa se mute si ea la Oradea, dar mama nu voia. Acum insista ca bunicii sa ne trimita pe noi doua la mama. Bunicul a dat bani multi unor cetateni ce treceau ilegal in Romania si ne-au luat si pe noi doua si ne-au bagat in portbagaj. La granita am fost prinsi, noi retinute si ei au plecat mai departe. Militarul de acolo ne-a aratat campul din fata si ne-a spus sa mergem drept inainte, ca acolo e ghereta granicerului ungur, sa plangem acolo si el ne va trimite la granicerul roman. Zis si facut. La granicerul ungur ne-am prefacut ca plangem de dimineata pana seara. Dar de fapt noua ne venea sa radem. Seara, plictisit de zgomotul pe care-l faceam, ne-a trimis drept inainte, unde se vedea ghereta granicerului roman. Si acolo ne-am prefacut ca plangem pana si asta s-a plictisit si dupa cateva ore a oprit o masina mica, care ne-a dus la Arad. Trecusera vreo 2 zile, eram nemancate, fara sa fi baut, si nu cunosteam nici orasul, nici pe cineva care sta acolo. Nu stiu prin ce minune mama ne-a gasit. Ne-am urcat intr-un tren, care mergea la Bucuresti. Mama a fost legitimata si constatandu-se ca e evreica, i s-a spus ca evreii n-au voie sa mearga cu trenul.
A intrat in compartiment un legionar in camase verde care a incuiat usa si s-a asezat pe banca din fata noastra. Pe partea cealalta eram eu, mama si sora mea. Legionarul ne-a povestit ca vine de la Iasi, unde a aruncat din tren cativa evrei si ca asa va face si cu noi. Am incremenit.
Mama ne linistea spunandu-ne ca legionarul glumeste. Dar eu care stateam in stanga mamei, simteam cat de repede ii bate inima si am inteles ca ii e frica. Dar pentru ca ea era o femeie atragatoare si mi se parea ca-i place si legionarul (spre rusinea mea), ma gandeam ca poate o va regula si se va potoli, ne va lasa in pace sa ajungem cu bine acasa.
Nu s-a intamplat nimic, am ajuns la Bucuresti, a descuiat compartimentul, spunandu-ne:
"De data asta v-am iertat, dar sa nu mai indrazniti!"