LA INCEPUT DE AN

Intrarea la Camin reprezinta o etapa noua, deosebita , in viata noastra. Ea presupune firesc si o anumita perioada de adaptare pe care - din pacate - unii nu reusesc sa o parcurga pana la capat. Acestia raman vesnic nemultumiti si nu pot sa uite "paradisul pierdut" de acasa. Explicatii sigur ca se pot gasi. Dealungul unei vieti, fiecare dintre noi a dobandit niste obiceiuri, niste tabieturi si sa recunoastem deschis, niste toane. Acestea au devenit in timp placerea si bucuria zilelor de batranete. Dar ele sunt uneori greu de indeplinit la Camin.

Acasa - zice unul -cu nostalgie ,aveam obiceiul sa ma asez intrun fotoliu si sa admir visator coroana uriasa a unui nuc, ale caror ramuri majestoase ajungeau pana langa fereastra mea . Acest nuc era mandria cartierului. In jurul lui roiau mereu copilasi care se fugareau, zburdalnici. Era pentru mine o mare desfatare sa privesc spectacolul. Acum in parcul Caminului nu exista nici un nuc, avem doar vreo 10 plopi inalti, tot vreo 10 pomi fructiferi, niste arbori ornamentali si flori - e adevarat multe flori. Dar nu mai este nucul meu drag, iar copii...

Acasa, complecteaza alta, aveam obiceiul sa-mi pregatesc niste ciorbe, niste sarmalute delicioase si multe altele, sa te lingi pe buze. Nu ca sa ma laud dar eram recunoscuta de toata lumea ca o maestra in materie de arta culinara. Retete personale, de exceptie. Aici la Camin mancarurile au cu totul alt gust...
Eu - adauga careva - o spun deschis nu-mi place sa mananc peste, mamaliga, ciuperci si inca altele. Pur si simplu nu imi plac. Acasa era simplu nu gateam asa ceva. Aici la camin, uneori...

Mie, cel mai rau imi pare - sustine altcineva - ca acasa primeam mereu vizite. Vecini, rude, prietenii veneau la o cafeluta, la o sueta si era foarte placut. Aici la Camin vizitele s-au rarit.
Concluzia celor citati era unanima si indiscutabila: nu e bine deloc, viata a devenit mai goala, ne este tare dor de timpurile minunate cand eram acasa.

Asa o fi? Ia sa vedem noi si partea plina a paharului. La Camin, viata noastra a devenit mult mai ordonata si este infinit mai usoara. Avem deseori si momente de mare satisfactie. Se pare insa ca acest lucru - unii cel putin - nu stiu sa le observe si sa le aprecieze cum se cuvine.
De pilda, in prezent nu mai avem grija de a face mereu cumparaturi - fie zi torida de vara sau zi geroasa cu viscol, iarna. La fel nu mai avem grija de a ne pregati hrana si nici prea putin placuta obligatie de a spala oalele, cratitele, farfuriile si tacamurile. Parca totusi e mai bine asa!
Sa ne amintim apoi, ce se intampla atunci cand nu mai mergea televizorul sau se stricau instalatiile sanitare sau - catastrofa - se spargea o teava in perete. Mare bataie de cap, alearga sa cauti un meserias priceput, de incredere, convinge -l sa vina mai repede si plateste-i cat iti cere. Si parca la batranete se intampla tot mai des asemenea situatii.

La Camin, toate asemenea probleme sunt de domeniul trecutului, pentru noi. Nu mai avem treaba cu ele. Nu, nu e vorba ca ele nu ar mai exista, dar acum sunt altii care se ocupa de rezolvarea lor. De fapt, noi aici nu mai avem nici un fel de griji. Si asta sa recunoastem este un avantaj extraordinar!
Pe de alta parte trebuie sa mai spunem ca la Camin, ne bucuram de o supraveghere si o ingrijire medicala permanenta, pe care nu am fi avut-o acasa, iar la anii nostri este foarte necesara. Sa mai amintim si numeroasele actiuni cultural educative si de socializare care se desfasoara la Camin. Ele au ca scop sa ne asigure o buna dispozitie generala. Parca nu-i rau!
Acestea si multe avantaje de care beneficiem trebuie sa fie apreciate la justa lor valoare de toti .Sa nu uitam , de asemenea, ca fiecare dintre noi , odata cu inaintarea in varsta ,ne miscam mai greu si avem tot mai mult nevoie de ajutor ...si aici il avem din plin ..