Zanele

de Elena Beram (Helene Marcovici)


Noi ne jucam cu zane in fiecare saptamana. O verisoara de-a mea, cu 6 luni mai mare, era zana zanelor, eu eram zana florilor si sora mea cu 3 ani mai mica era zana lacrimilor, ca plangea mereu.
Noi imitam viata parintilor nostri. Mama mea era foarte legata de surorile ei si se vedeau in fiecare saptamana.
Eu chemam zanele la cafea, ne puneam saluri pe umeri. Ne placea sa vorbim "straineste". Pe vremea aceea nu stiam germana, engleza sau franceza si inventam.
Ne simteam foarte bine cand jucam "zanele", eram cineva, nu mai eram un copil oarecare.
Sora mea, Riri, nu putea sa vorbeasca "straineste" si a inventat un cuvant: "ciupaca". Si noi vorbeam "straineste" si repeta doar "ciupaca".
Cand am implinist 10 ani, ne-am mutat din aceasta casa, casa cu parter si etaj. La parter stateam eu cu familia si la etaj fratele tatei cu verisoara mea. Era o frumusete de casa, era pe Uranus.
Prin '30 a fost criza economica si ne-am mutat pe Viilor intr-o casa nenorocita, fara lumina, fara soare... si pe urma pe soseaua Giurgiului...