VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

luni, 8 februarie 2010

AVETI O SUGESTIE ?


Astazi vreau sa vorbesc despre o problema mai delicata, mai sensibila care ne preocupa in cel mai inalt grad.
Zilnic la noi la Camin se desfosoara tot felul de actiuni cu caracter cultural - educativ - distractiv. Ele urmaresc socializarea rezidentilor si crearea unei atmosfere generale de buna dispozitie. Participarea la aceste actiuni s-a dovedit ca are un efect tonifiant si reprezinta o reteta sigura pentru a genera un moral ridicat.
Toate aceste activitati incearca sa activizeze energiile noastre - cate au mai ramas - sa ofere un camp larg de manifestare pentru aptitudinile, talentele noastre, sa dezvolte eventual niste hobby - uri placute. In acelas timp incearca sa abata gandurile noastre de la greutatile si suferintele caracteristice batranetii, precum si de la amintirea unor evenimente dureroase sau chiar tragice pe care le-am trait si care ne-au marcat profund.
Constatam, cu regret, ca unii dintre noi au devenit nepasatori, pasivi, insingurati si se tin departe de orice incercare de socializare, refuza sa participe la activitatile culturale, nu-i intereseaza. Care sa fie oare cauza, dar mai ales care sa fie metoda de a-i atrage alaturi de noi?
Este adevarat ca trecutul ne apasa pe toti si in mod deosebit pe cei care au trecut prin momente tragice. Este la fel de adevarat ca batranetea aduce cu ea uneori multe necazuri ei suferinte. Dar tot atat de adevarat este ca a ne lasa coplesiti de asemenea situatii este o mare gresala, in care nu trebuie sa cadem. Continuand pe acest drum vom deveni din ce in ce mai tristi, mai irascibili, vesnic nemultumiti, dezamagiti de toti si de toate. Vom avea inevitabil o cadere psihica si viata va deveni un calvar.
Solutia ideala este sa dam dovada de intelegere, de demnitate sa luptam permanent ca sa nu cadem in aceasta stare nefasta. Ori actiunile cultural - educative tocmai in aceasta directie ne ajuta.
Noi ne vom stradui in continuare sa trezim din apatie pe colegii nostri sa-i determinam sa participe activi la viata colectivitatii.
Dragi prieteni ajutati-ne! Cunoasteti metode, practici sau argumente in acest scop? Aveti o sugestie? Va rugam sa ne-o impartasiti si va multumim cu recunostiinta.

Etichete:

4 comentarii:

Anonymous Anonim a spus...

Demna de laudat e atitudinea dumneavoastra de a va gandi si la ceilalti si a cere sprijin pentru antrenarea lor la diferite activitati Incerc sa fac si eu o sugestie poate ca ar ajuta le ceva..Eu spun ca daca intalnirile organizate zilnic nu par atractive pentru toti incercati sa vorbiti la conducerea caminului sa le’ indulceasca’.. la propriu.. Mai concret,,pai daca la aceste intalniri se vor servi dulciuri( fursecuri,prajiturele,bomboane) sucuri si poate ceva amarui ( ciocolata.. cafea).. ma gandesc ca poate vor fi mai atractive din acest motiv intalnirile.. si apoi ,asa cum se da un medicament amarui la un copil.. cu putina miere..poate ca incet, incet ii veti da pe brazda si pe altii.. si vor incepe sa guste pe langa bunatatile culinare .. si ’gustul’’.. actiunilor organizate zilnic. Succes! Si o sa ma mai gandesc si daca imi mai vin idei..o sa vi le sugerez..

8 februarie 2010 la 03:37  
Anonymous Monica a spus...

citesc cu placere postarile dvs si sunt foarte interesata de franturile de viata, amintirile pe care le scrieti uneori.
imi vine in cap ceea ce povestea abatele pierre, poate ati auzit de el. era odata un om pe un pod in paris, voia sa se sinucida. si abatele pierre a oprit masina si i-a zis "vino, am nevoie de tine". cred ca aici e o cheie... fiecare e unic, fiecare are ceva de spus, de impartasit, de oferit, de primit. daca ati scrie o carte in care sa strangeti marturia fiecaruia dintre dvs? amintirile fiecaruia?
mi se pare interesanta ideea anonimului de mai sus: un pic de muzica, un pic de "ceva".... un film bun (charlie chaplin- Pustiul, Luminile orasului....se vad mereu cu placere la orice varsta).
eu va multumesc pentru tot ce scrieti, va felicit pentru entuziasm si ma gandesc ca veti gasi o solutie, poate chiar dintr-un "sondaj" ad-hoc facut printre cei care va inconjoara.... numai bine !

17 februarie 2010 la 03:42  
Anonymous magda patza a spus...

domnul pompiliu,
apreciez fiecare postare a dvs. si ma bucur ca v-am intalnit. am fost in vizita la caminul dvs. la inceputul toamnei, doar o vizita scurta cu copiii si am observat ca unii dintre rezidentii dvs. nu sunt implicati direct in activitatile propuse de personal. si m-am gandit ce abordare as avea eu? ma bucur sa o impartasesc raspunsul la aceasta intrebare, vaznd ca si dvs. ati observat acelasi lucru.
pentru unele persoane activitatile in grup sunt destul de intimidante, din cauza suferintei, anxietatii, situatiei personale, tot felul de cauze. unii dintre noi preferam sa stam deoparte, privind la ce se intampla, dar participand de pe bara, iar altii nu vor sa iasa din comfortul lor de teama de neprevazut poate.
cand am vizitat centrul dvs. am observat ca unele persoane se confrunta cu probleme de sanatate mintala sau sunt imobilizati.
v-ati gandit sa facetzi acestor persoane vizite regulate in care sa le oferiti companie, poate citindu-le un articol din ziar, o carte, ascultand muzica impreuna, band un ceai si-un biscuite, stat pe banca in curte cand e vreamea frumoasa, facand ceva ce-i face placere, pur si simplu tinand companie. poate ca in timp, capatand incredere si vazand ca este placuta compania, aceste persoane vor accepta sa participe la activitati intr-un grup mai mic, apoi ceva mai mare.
eu asa lucrez cu persoane cu diferite abilitati.
salutari tuturor si sa ne vedem cu bine in curand,
magda patza
va citesc de la departare din anglia

23 februarie 2010 la 14:39  
Blogger Oana a spus...

Stiti, eu sunt putin mai tanara decat dumneavoastra, insa si mie mi se intampla, cand eram parte a unei comunitati, sau parte a unui grup, sa nu vreau pur si simplu sa iau parte la activitatile "comune." Uneori, nevoia de afirmare a independentei si individualitatii se dovedea mult mai puternica decat orice activitate, placuta, interesanta, facuta in "grup."

O solutie care poate ar merita incercata ar fi ca persoanele care se izoleaza sa fie incurajate sa preia ele initiativa, sa propuna ei ceva de facut, nu sa fie 'integrati' in activitati impuse de altii.

Felicitari pentru blog si pentru activitatile domniilor voastre. Nu-mi mai este asa de frica de varsta a patra cand vad ca mintile se pastreaza agere.

26 februarie 2010 la 17:38  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire