VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

joi, 14 august 2014

BIOGRAFIE COMUNA

            Am citit recent o carte care mi-a rascolit amintiri traite de mult, in tinerete, unele foarte placute, altele mai putin placute. Asa e viata totdeauna !
            Cartea se intituleaza  "Daca as mai trai o data, roman al unui evreu pribeag". Autorul Chaim Avrom este un scriitor israelian nascut in Romania. Biografia eroului principal Radu Vereanu seamana cu biografia mea. 
             Se vorbeste in carte despre strazi precum calea Dudesti, calea Vacaresti, Alexandru Ciurcu, Olteni, Campoduci, Vitan, bulevardul Marasesti, pe care le-am strabatut odinioara zi de zi. Se mai vorbeste despre scoala Ciocanul, scoala T.T.Malbim, unde am fost de multe ori. Pomeneste de  liceul Cultura unde am invatat si eu, de profesorii M. Litman, H. Schwartzman pe care i-am avut si eu. 
              Se relateaza in roman, despre viata artistica in Bucurestiul de odinioara, de actori admirati de mine precum Tony Bulandra, V. Maximilian, Misu Fotino, Birlic, Marcel Anghelescu. Se vorbeste de cantareti  de la  Opera Romana unde mergeam saptamanal, Dinu Badescu, Nicu Apostolescu, Jean Athanasiu, Stefanescu Goanga, Serban Tassian, Maria Snejina, Viorel Chicideanu, Florica Cristoforeanu, Dora Massini, Valentina Cretoiu.
               Romanul cuprinde numeroase pagini si despre viata politica. Venirea la putere a guvernelor Goga-Cuza, Gigurtu si mai apoi a regimului legionaro-antonescian cand antisemitismul a devenit politica de stat in Romania. Ca urmare a aparut romanizarea intreprinderilor evreiesti, medicii evrei nu mai aveau dreptul sa trateze decat evrei, avocatii evrei au fost dati afara din barou, actorii evrei au fost scosi din teatre, elevii si profesorii evrei au fost dati afara din scoli, etc. Profund inuman, dar o trista realitate. 
               In aceasta perioada a aparut si teatrul evreiesc Baraseum unde actori celebrii,  ca Leny Caler, Beate Fredanov, N. Stroe, Agnia Bogoslava, dati afara din teatrele romanesti au creat spectacole memorabile. Aici a debutat Mircea Crisan.
                 Se mai vorbeste in roman de masacrul de la Iasi unde au fost ucisi 12.000 evrei, de rebeliunea legionara de la Bucuresti, unde evrei nevinovati au fost omorati si atarnati in carlige la abator, punandu-se, in batjocura,  eticheta "carne cuser"...
                 Am citit cu mare emotie aceasta carte care a reusit, in buna masura, sa descrie  si o parte din biografia mea. 
                Asa a fost viata noastra in acele timpuri !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire