AU FOST CINEVA ...
O frumoasa zi de toamna. Parcul ofera un peisaj mirific. Frunzele galben-aramii-rosiatice ale copacilor, miile de flori de toate culorile ne emotioneaza profund. Atmosfera inmiresmata este tuburata doar de larma si rasetele prichindeilor care alearga neobositi de colo colo, supravegheati de pe margine de bunicute si bunicuti grijulii.
Pe o alee laterala atrag atentia 3 domni in varsta care stau la taifas, profitand de ziua insorita. Par niste oameni instariti, imbracati cu deosebita grija, dupa ultima moda... din una mie noua sute si ceva. Toti poarta cravate - nodul facut cu mare dichis - si au la buzunarelul de sus al hainei la "doua randuri", un colt de batista alba, bine apretata. Precis au fost cineva, candva.
Discutia lor este foarte insufletita. Unul dintre ei, inalt, putin adus, poarta parul taiat scurt, militareste. A fost general si tocmai povesteste despre niste fapte de arme eroice pentru care a fost rasplatit cu ordine si medalii ale statului roman.
Al doilea, mai scund, are o vorbire energica, sententioasa, este omul obisnuit sa dea dispozitii ce trebuie executate prompt. Relateaza cu lux de amanunte cum a reusit sa transforme un mic atelier intr-o mare fabrica de incaltaminte, care prin produsele sale de calitate a dus peste hotare faima muncitorilor romani.
Cel de al treilea are un aer distins si un limbaj ales, cunoaste mai multe limbi straine care tradeaza fostul diplomat. El evoca anii cand a avansat de la calitatea de atasat la consul si apoi minstru plenipotentiar, cum se numeau pe atunci ambasadorii. Isi aminteste de receptiile fastuoase la care a participat unde a cunoscut capete incoronate, ministri si alte personalitati importante .
Toti trei povestesc, si nu pentru prima oara, aceleasi intamplari, dar nimeni nu obsearva sau nu este deranjat de aceasta repetitie. Ei se bucura de razele calde ale soarelui, traiesc parca in alta lume, a trecutului indepartat, rupti complect de realitatea imediata. Sunt fericiti!
Dar timpul trece, se apropie ora pranzului, momentul despartirii. Pe care-l celebreaza cu toata solemnitatea de alta data.
- Sa traiti, domnule general!
- Am onoarea, domnule director!
- Cu tot respectul, Excelenta!
Pe o alee laterala atrag atentia 3 domni in varsta care stau la taifas, profitand de ziua insorita. Par niste oameni instariti, imbracati cu deosebita grija, dupa ultima moda... din una mie noua sute si ceva. Toti poarta cravate - nodul facut cu mare dichis - si au la buzunarelul de sus al hainei la "doua randuri", un colt de batista alba, bine apretata. Precis au fost cineva, candva.
Discutia lor este foarte insufletita. Unul dintre ei, inalt, putin adus, poarta parul taiat scurt, militareste. A fost general si tocmai povesteste despre niste fapte de arme eroice pentru care a fost rasplatit cu ordine si medalii ale statului roman.
Al doilea, mai scund, are o vorbire energica, sententioasa, este omul obisnuit sa dea dispozitii ce trebuie executate prompt. Relateaza cu lux de amanunte cum a reusit sa transforme un mic atelier intr-o mare fabrica de incaltaminte, care prin produsele sale de calitate a dus peste hotare faima muncitorilor romani.
Cel de al treilea are un aer distins si un limbaj ales, cunoaste mai multe limbi straine care tradeaza fostul diplomat. El evoca anii cand a avansat de la calitatea de atasat la consul si apoi minstru plenipotentiar, cum se numeau pe atunci ambasadorii. Isi aminteste de receptiile fastuoase la care a participat unde a cunoscut capete incoronate, ministri si alte personalitati importante .
Toti trei povestesc, si nu pentru prima oara, aceleasi intamplari, dar nimeni nu obsearva sau nu este deranjat de aceasta repetitie. Ei se bucura de razele calde ale soarelui, traiesc parca in alta lume, a trecutului indepartat, rupti complect de realitatea imediata. Sunt fericiti!
Dar timpul trece, se apropie ora pranzului, momentul despartirii. Pe care-l celebreaza cu toata solemnitatea de alta data.
- Sa traiti, domnule general!
- Am onoarea, domnule director!
- Cu tot respectul, Excelenta!
Etichete: BATRANETE HAINE GRELE
3 comentarii:
mda, au fost comunisti, mai exact.
Superb! Ce mult as vrea sa pot sta la povesti cu oamenii astia! Sau macar sa-i citesc, atunci cand povestesc despre trecutul lor, pe care-l iubesc mai presus de orice. Si promit ca m-as face ca n-as remarca atunci cand s-ar intampla sa se repete.
foarte frums textul.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire