VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

joi, 1 iulie 2010

PERSONAJE DE ALTA DATA ...(5)





COSARUL sau HORNARUL alt personaj pitoresc de alta data .Acesta cutreiera strazile orasului in special in preajma iernii ." Cosaaarul !"," Cooosuri cuuuratam ! strigau ei de zor , sa auda tot neamul .
Pe vremea aceia , casele se incalzeau cu ajutorul unor sobe de forma cilindrica ,inalte ceva mai mult de un metru , confectionate din tabla si fier .Se mai numeau godine si in ele se ardeau lemne sau carbuni .Erau asezate in mijlocul camerei , iar fumul si funinginea erau evacuate prin niste burlane care mergeau de la soba pana la gaura din perete unde se facea legatura cu hornul .Hornul era un canal care strabatea vertical cladirea si iesea sus pe acoperis.Folosirea indelungata a focului facea ca pe peretii hornului sa se depuna treptat ,treptat o zgura care il infunda ." Cosul nu mai trage - spuneau cosarii .-trebuie curatat !" Cu asta se ocupa cosarul nostru .
Era totdeauna imbracat cu straie negre lucioase , devenite aproape impermeabile de funinginea cu care erau impregnate .Cosarul purta pe umar o scara si o perie mare aspra avand o ghiulea la capat .Se urca pe acoperis si arunca ghiuleaua cu perii pe cos si o agita din toate puterile . Incet, incet zgura se curata si se refacea aerarea normala , cosul incepea din nou sa traga .Este lesne de inteles ca dupa o astfel de munca cosarul devenea si negru la fata , avea ochii incercanati cu fum si datorita cantitatii mari de fum si funingine inhalata avea si plamanii tot atat de negri .Nu era deloc usoara munca hornarului !
Ca sa incheiem intr-o nota mai vesela sa amintim ca hornarul era considerat un simbol al norocului .Exista in mentalitatea populara credinta ca daca intalnesti un cosar ,toata ziua iti merge din plin .Unii cetateni aveau chiar obiceiul sa-l atinga pe umar pe cosar pentru a fi mai sigur ca le va merge bine .
Pe atunci , un frumos cantec compus de Gerase Dendrino si cantat de Stefan Banica si Colea Rautu ( fie-le amintirea binecuvantata ) spunea atat de frumos :
Mi-a iesit cosaru -n drum
O sa am noroc de-acum
Griji , nevoi , necaz , durere
Se vor duce ca un fum ...

Etichete:

1 comentarii:

Anonymous Anonim a spus...

Erau alte timpuri,alte vremuri dar cu un iz aparte ,patriarhal si pline de farmec si culoare Poate ca in zilele noastre avem nevoie sa mai intalnim cate un cosar ca sa fim norocosi ca altfel...parca ne-a parasit de tot norocul

6 iulie 2010 la 22:15  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire