VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

joi, 20 iunie 2013

OASPETI DE SEAMA

Ne-au vizitat recent 2 reprezentanti de la Claims Conference, Lori Schuldiner Schor - manager de programe de asistenta sociala - si Charles Rose - ofiter de program pentru Romania, insotiti de Attila Gulyas,vice presedinte al CEB si dr.Mona Bejan,consilier .
Claims Conference este o organizatie internationala care acorda ajutor evreilor , victime ale Holocaustului.
Oaspetii au dorit sa cunoasca direct,  conditiile de trai de la Caminul nostru si au fost condusi peste tot de Gaetano Perrotta, director si dr.Steliana Anghel, care le-au oferit toate informatiile. Distinsii oaspeti au stat de asemenea de vorba si cu numerosi rezidenti, in special despre cele suferite in perioada Holocaustului. Dupa ce le-am relatat diferite intamplari din viata mea, am cazut pe ganduri...
Secolul XX , datorita marilor cuceriri ale stiintei si tehnicii, in cultura, in arta si in multe alte domenii, a insemnat un mare pas inainte, in  istoria omenirii. Din nefericire, s-au inregistrat in acest veac si unele evenimente injositoare pentru demnitatea umana, care au reprezentat un pas inapoi, o intoarcere la preistorie  cand omul traia in pesteri , ca animalele.As zice chiar, ca atunci nu a existat atata cruzime programata, legiferata oficial si de o asemenea amploare ca in anii nostrii. A fost un " progres " absolut nedorit, in sens negativ.
Daca ar fi sa alegem care a fost evenimentul cel mai dureros, mai destructiv, mai tragic al secolului XX , multi ar indica bombardamentele atomice de la Hiroshima si Nagasaki. Este drept, a fost ceva cumplit !
Dar eu as pune pe primul loc Holocaustul, cand au fost ucisi 6 milioane de oameni, numai pentru vina ca erau evrei.
Toata lumea civilizata s-a ingrozit, a fost de acord ca asemenea atrocitati nu trebuie sa se mai repete.
Ce s-a intamplat insa in realitate ?
In ce priveste armele nucleare s-au luat masuri energice care sa faca imposibila folosirea lor.S-au constituit organe specializate care supravegheaza tot mapamondul. Sunt deci sanse ca sa nu se mai repete.
Cat priveste Holocaustul,s-au facut auzite cuvinte de compasiune,chiar si de condamnare, dar totul a ramas doar la nivel de vorbe.Masuri concrete , prea putine. Ca urmare nu este de mirare ca au aparut
in numar mare de persoane care neaga - cu nerusinare Holocaustul. Si aceasta astazi cand mai exista  supravietuitori, oameni care au trait in lagarele de exterminare, langa camerele de gazare si au scapat ca prin minune de la moarte. Sa adaugam ca se inmultesc in multe tari, manifestarile antisemite.Sa nu uitam ca asa a inceput totul si in Germania hitlerista.Pe de alta parte au sporit atacurile si declaratiile belicoase privind distrugerea Statului Israel.Nu exista deloc garantia ca Holocaustul nu se va repeta.Atentie dezvoltarea unor asemenea atitudini de violenta , de ura reprezinta un pericol si pentru alte popoare, pentru pacea lumii.
Se impune, este absolut necesar, ca - acuma cat nu este prea tarziu - sefii de stat, parlamentele, opinia publica din intreaga lume sa cultive ideile de intelegere, de toleranta, de respect si  buna convietuire intre toti oamenii, indiferent de culoarea pielii, de religie, de sex, de varsta, de orice alte deosebiri.
Numai asa vom avea siguranta ca Holocaustul sau alte nenorociri similare nu se vor repeta.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire