VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

marți, 18 noiembrie 2014

FILM DESPRE HOLOCAUST.

               

           Fericirea a fost, este si va fii mereu, telul suprem al oricarui locuitor de pe Terra. Asta o stie desigur oricine. Nu stiu insa, daca cunoasteti  ca exista  "INSTITUTUL pentru FERICIRE".  Ce frumos suna ! Este o organizatie a societatii civile care si-a propus sa ne arate calea spre fericire. Are ca far calauzitor, gandirea dealungul veacurilor a unor personalitati de seama, cu privire la fericire. De asemenea  studiaza istoria - printre altele  uriasa tragedie a Holocaustului - pentru a trage invataminte. IPF actioneaza  pentru promovarea gandirii pozitive, pentru  cultivarea sentimentelor de solidaritate si prietenie intre oameni. Chemarea sa suna ca un itinerar catre un viitor fericit: "sa lasam copiilor nostri o lume libera, matura, senina, prospera".
          La Institutul pentru Fericire am participat de curand la premiera in Romania a filmului "THE LADY IN NUMBER 6", realizat de Malcolm Clarke,  care a obtinut  premiul Oscar. Este vorba in acest film, de Alice Sommer, o evreica nascuta la Praga -  pianista celebra -  care a fost deportata de nazisti in lagarul de exterminare de la Theresienstadt, impreuna cu intreaga familie. O adevarata minune, a supravietuit !  Mai mult a ajutat si pe ceilalti prizonieri sa nu isi piarda  speranta, interpretand din memorie numeroase concerte la pian. "Muzica mi-a salvat viata" afirma domnia sa.
           Este absolut uluitor cum eroina filmului dupa cate a suferit, cu siguranta, avand probleme de sanatate, canta zilnic la pian, degetele ei cam stafidite alearga pe clapele alb-negre. Venerabila doamna - are 109 ani -  e vesela, spune glume, rade. E fericita ! 
          Dupa vizionarea filmului, au avut loc discutii. Andreea Neacsu - trainer specializat in psihologia pozitiva - a cerut celor prezenti, sa exprime impresii, pareri, comentarii. Tinerii au avut cuvinte de compasiune fata de victimele Holocaustului   si au condamnat  atrocitatile comise impotriva unor oameni nevinovati. S-a apreciat ca Alice Sommer reprezinta un model de atitudine in viata, pentru fiecare dintre noi.
           Diana Popescu,Tea Vasilescu, Titu Constantin, Andrei Chirea si altii au fost interesati sa afle si ce gandesc, oamenii in varsta din tara noastra, concret care este starea de spirit a noastra, a  rezidentilor de  la Caminul Rosen, 
            Oana Bratila manager al IPF  a relatat ca a citit blogul nostru "varsta 4" si a inteles ca cei de la Caminul Rosen traiesc o a doua tinerete.   " Avem multe de invatat din experienta de viata a celor in varsta. E clar ca depinde de noi, ca sa fim  fericiti", a spus ea.
            Pentru mine a fost o surpriza foarte placuta. Urmaresc zilnic posturile tv si presa - sunt pline de stiri si imagini despre violente, oameni pusi pe scandal, despre cantareti fara har,  femei care isi  etaleaza nuditatea - nu numai fizica - si cu totii au ajuns multimilionari,  "oameni de succes". Eram ingrijorat ce efect au toate acestea in randul tineretului ? 
            Am devenit mai optimist. Sperantele intr-o lume mai buna,  intr-o lume a pacii si a bunei intelegeri intre toate popoarele,  intr-o lume mai fericita au sporit. 
           Activitatea tinerilor de la IPF poate fi un posibil raspuns la eterna intrebare : Ce trebuie sa fac pentru a fi fericit ? 





1 comentarii:

Anonymous Tea a spus...

Va multumim mult pentru gandurile frumoase si pentru ca v-ati impartasit optimismul cu noi. Pe curand! :)

19 noiembrie 2014, 03:41  

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire