ASA CEVA NU SE UITA !

Sa fi uitat oare?
Imposibil , caci au fost vremuri vitrege care m-au marcat pe viata . Bag de seama totusi ,ca nu am scris niciodata pe blog despre munca obligatorie . A fost una din metodele folosite din plin de Maresalul Antonescu pentru a umili , pentru a injosi pe evreii care au avut ghinionul sa traiasca
in Romania in perioada cand acesta , urmand exemplul lui Hitler , s-a autointitulat "conducator iubit al poporului ".
In ce ma priveste am prestat munca obligatorie , adica munca silita si neplatita , incepand din vara anului 1941 si pana la 23 august 1944 , fara intrerupere .
Unul dintre detasamentele de munca la care am lucrat si unde am avut parte de conditii cumplite , inumane a fost un santier situat la marginea Capitalei in apropierea fostei fabrici de confectii APACA.
Ce aveam de facut acolo ?
Sa construim un poligon de tagere pentru unitatile militare . Aceasta insemna sa inaltam niste damburi uriase de forma piramidala ,lungi de peste 100 metri si inalte de cativa metrii . Munca grea , istovitoare . Sa sapam pamantul , sa-l mutam din loc , sa-l ridicam in trepte, sa-l taluzam, sa-l batatorim si sa-l netezim . Toate acestea cereau eforturi uriase , care cu sapa sau lopata , care cu tarnacopul sau roaba . Bineinteles aveam stabilite norme - va asigur deloc usoare - si pana nu le indeplineam nu ne intorceam la cazarma unui regiment de cavalerie unde eram cazati.Acum cuvantul cazati cred ca este oarecum exagerat .Dormeam cam 60-70 de oameni
intr-o hala imensa , intunecoasa - fosta grajd pentru cai . Paturi nu existau , dormeam pe jos.
Recunosc podeaua tare era acoperita de un strat de paie .Exact ca la animale. Mese , de asemenea nu aveam , mancam pe jos pe iarba verde , in curtea regimentului .De obicei o zeama lunga fara gust si fara culoare in care muiam o bucata de paine .Norocul nostru a fost ca duminica aveam dreptul sa primim vizita familiilor care ne mai aduceau ceva alimente,altfel n-am fi supravietuit.
Pe scurt , munca bruta , hrana proasta , un regim de distrugere . Mi-aduc aminte un coleg de al noastru chiar a decedat .
Sa inchei cu o intamplare personala .
Eram in curtea regimentului si un ostas mi s-a adresat razand :
-Ce mai faci Itic ?
Nu i-am raspuns nimic , dar acest lucru se pare l-a infuriat , caci brusc mi-a trantit o palma in obraz , de am vazut cum se zice , stele verzi .
Asa ceve nu se uita niciodata !

A FOST ODATA

" Copiii spun lucruri traznite "era titlul unei emisiuni de televiziune pline de haz , care s-a bucurat de o mare audienta . Bineinteles ca adevarul acestei afirmatii si-a dovedit valabilitatea cu mult inainte ca televiziunea sa intre in viata noastra .Iata , de pilda , un exemplu petrecut in urma cu aproape 80 de ani inainte .
Eram elev de gimnaziu si probabil un mare admirator al lui Napoleon Bonaparte gloriosul imparat al Frantei , despre care ne vorbise cu mult entuziasm domnul Grubea , profesorul nostru de istorie .
O seara senina de vara . Ma intorceam impreuna cu parintii mei spre casa .Mergeam agale , cand o ideie nastrusnica imi trecu prin minte .M-am adresat , cu un aer nevinovat , catre tata :
- Papa - asa-i spuneam eu - cati ani ai dumneata ? Poate merita remarcat ca pe atunci copiii nu erau invatati sa tutuiasca pe toata lumea .
Intrebarea era usoara si tata s-a grabit sa satisfaca mica mea curiozitate :
- Am 35 de ani Puiule .
Nu banuia deloc ce urmeaza . Intrebarea adevarata , intrebare mult mai grea , a venit in continuare :
- La varsta asta , Napoleon era imparat , am facut eu , cu aerul unui copil frustrat .
De fapt nu era o intrebare , era mai mult o constatare care continea oarecum si un repros voalat .
Tata s-a uitat lung la mine , perplex , vadit incurcat , dar n-a raspuns nimic .
Se pare ca pe vremea aceia in familia noastra nu functiona autocritica .
Acum cand povestesc toate acestea , in coltul buzelor imi flutura un zambet ,plin de nostalgie .
Dar atunci va asigur eram foarte serios .
- -