DIN NOU OASPETI DE PESTE HOTARE.
A devenit o traditie ca in fiecare vara sa primim la Caminul Rosen, voluntari din diverse tari. Anul acesta a venit - pentru al patrulea an consecutiv - un grup de voluntari din Germania - unul dintre ei era din Bielorusia. Sunt membrii ai unei organizatii internationale cu sediul central la Berlin, tutelata de Biserica Evanghelica. O initiativa a generatiei de azi care condamna ororile din timpul Holocaustului si actioneaza pentru reconcilierea cu evreii care au avut de suferit de pe urma acestei uriase tragedii.
Toti erau foarte tineri - unii aveau abea 18 ani - frumosi, extrem de simpatici, inimosi si plini de voiosie. Conducatorul lor Filip, nu era pentru prima data la Caminul nostru, ne-a transmis un salut calduros de la Doroteia, alta veche prietena a Caminului, care anul acesta nu a putut sa vina.
Ca de obicei, am petrecut alaturi de ei, 2 saptamani care ne-au incantat.Grupuri de 3, 4 sau 5 voluntari ne-au vizitat in camera si am stat de vorba, uneori ceasuri intregi. Erau dornici sa afle cat mai multe despre viata noastra, in special despre suferintele din perioada Holocaustului.
Am organizat apoi numeroase activitati , fie la Club, fie in foisorul din parcul Caminului, tot felul de jocuri, am cantat, am dansat, ne-am veselit impreuna. Un moment de varf a fost spectacolul pe care ni l-au prezentat intr-o seara, dovedind multa imaginatie si talent. Un alt moment de varf a fost excursia pe care am facut-o la Palatul de la Mogosoaia, pe care l-au admirat indelung.
Sa adaugam ca tinerii voluntari au mers la cimitirul evreiesc Filantropia, unde au contribuit la curatarea mormintelor de vegetatia care creste abundent, vara.
Un fapt care care ne-a amintit de tineretea noastra, a fost cand am observat ca in noptile caniculare, unii dintre voluntari au dormit pe iarba verde din parcul Caminului. Am zambit cu nostalgie. Candva si noi am facut astfel de lucruri, dar in prezent preferam un pat mai moale.
Sa mai mentionam ca permanent s-au facut numeroase poze,care sa ne aminteasca de aceste zile placute. In ultima zi, voluntarii ne-au facut o surpriza : ne-au oferit un panou mare cu un colaj din aceste poze. In dreptul ficaruia, de la noi si dintre ei, au scris numele. Transcriem si noi aici, numele voluntarilorlor : Filip, Sandra,Robin,Julia, Ben,Sophia, Tina, Iohana,, Nina.
La revedere dragi preteni !
A fost pentru noi o mare placere !
Va mai asteptam !

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire