VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

miercuri, 9 mai 2018

BATRANETEA, CEA MAI FRUMOASA PERIOADA DIN VIATA MEA.

           
          Copilaria este considerata, de regula, cea mai frumoasa perioada a vietii. Nu ai nici o grija, esti alintat de toti cei din jur si  zambesti mereu in mijlocul jucariilor cu ajutorul carora descoperi lumea.
          In ce ma priveste, doresc sa  fac o corectura ...
          Am avut o copilarie grea. M-am nascut intr-o familie fara mari posibilitati materiale, iar conditiile de trai erau modeste ; nici jucarii nu prea am avut. Ca urmare, n-as zice ca a fost o perioada frumoasa. 
         Alte perioade din viata mea, tineretea si maturitatea au fost si mai grele. Am indurat multe. A trebuit sa ma confrunt aproape permanent cu tot felul de umilinte, discriminari si persecutii ; am avut parte de putine momente de bucurie in aceste perioade.  
              Din fericire mi-am pastrat speranta, am fost optimist si pana la urma pot afirma ca a aparut si cea mai frumoasa perioada a vietii : batranetea. Mai ales de cand am intrat la Caminul Rosen.
             Argumente ? ...  Multe !
             In primul rand, am numerosi prieteni, conditii de trai excelente si duc o viata lipsita de griji. 
            In al doilea rand beneficiez de supraveghere medicala non stop. Avem la dipozitie medici, o farmacie, asistente medicale si  chiar o ambulanta.    
           In al treilea rand, poate cel mai important, am in prezent un moral ridicat pe care nu l-am avut niciodata, in cei aproape o suta de ani de existenta.
          Acest lucru se datoreaza in buna masura activitatii intense  cultural-educative si distractive ce se desfasoara la clubul Caminului. Printre altele, cu sprijinul unui grup de regizori, dramaturgi,  coregrafi, muzicieni am realizat sapte spectacole de teatru si pregatim al optulea. Aceste spectacole nu le-am prezentat doar in fata colegilor, ci si pe diverse scene din Capitala. Am fost chiar premiati.
           Despre spectacolele noastre, despre Caminul nostru, despre mine personal  s-a scris pe larg in presa s-a vorbit la radio si televiziune. Mi s-a luat un interviu pentru BBC din Londra.
           Sa mentionez ca acum am si jucarii : google, facebook, you tube si altele. La Camin am invatat sa lucrez la calculator si am un blog "varsta 4" care a inregistrat pana acum peste 160.000 de vizionari de pe tot globul.
           Adaug ca am fost invitat  la doua liceie din Capitala despre experienta mea de viata.  De asemenea ca am participat la realizarea unui film documentar si am fost solicitat sa fac reclama pentru un super market, care a fost prezentata pe multe posturi de televiziune. Am capatat o notorietate pe care nu am avut-o nici cand eram in plenitudinea fortelor mele.
            In concluzie, am toate motivele sa sustin ca cea mai frumoasa perioada a vietii mele este batranetea.
            
             Imagini inline 9
                
                  
         


                   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire