VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

joi, 28 ianuarie 2010

INVITATIE



Etichete:

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Zanele

de Elena Beram (Helene Marcovici)


Noi ne jucam cu zane in fiecare saptamana. O verisoara de-a mea, cu 6 luni mai mare, era zana zanelor, eu eram zana florilor si sora mea cu 3 ani mai mica era zana lacrimilor, ca plangea mereu.
Noi imitam viata parintilor nostri. Mama mea era foarte legata de surorile ei si se vedeau in fiecare saptamana.
Eu chemam zanele la cafea, ne puneam saluri pe umeri. Ne placea sa vorbim "straineste". Pe vremea aceea nu stiam germana, engleza sau franceza si inventam.
Ne simteam foarte bine cand jucam "zanele", eram cineva, nu mai eram un copil oarecare.
Sora mea, Riri, nu putea sa vorbeasca "straineste" si a inventat un cuvant: "ciupaca". Si noi vorbeam "straineste" si repeta doar "ciupaca".
Cand am implinist 10 ani, ne-am mutat din aceasta casa, casa cu parter si etaj. La parter stateam eu cu familia si la etaj fratele tatei cu verisoara mea. Era o frumusete de casa, era pe Uranus.
Prin '30 a fost criza economica si ne-am mutat pe Viilor intr-o casa nenorocita, fara lumina, fara soare... si pe urma pe soseaua Giurgiului...




Etichete:

Bucurestiul vazut de pe tanc...

...si lacrimi la granite
de Dr. Iuditth Ardeleanu

Cand au intrat trupele sovietice in Bucuresti (1944), noi doua (eu si sora mea) aveam 13 ani. Bineinteles impreuna cu mama, am mers pe soseaua Colentina, unde era foarte multa lume care-i astepta bucuroasa. Era august, noi eram frumos imbracate cu bluzite albe, cu maneci scurte bufante si fustite bleumarin clos si parca sortulet rosu.
Treceau tancurile tacticoase, soldatii sovietici dadeau mana cu populatia...
La un moment dat dintr-un tanc, un soldat mongol s-a aplecat in afara si ne-a luat pe fiecare de cate o aripa, asezandu-ne in fata intr-o parte si in alta. Eram fericite ca astfel am traversat tot Bucurestiul.
Am fost filmate si tatal meu ne-a vazut la Oradea la un jurnal de actualitate. Se lauda la tot orasul "Ati vazut fetitele alea doua dragute?... Sunt ale mele!"

In 1940 cand s-a inchis granitsa intre Romania si Ungaria, Oradea a ramas la unguri. Noi eram acolo, aveam 10 ani si stateam la bunica. Au fost multe discutii prin scrisori intre mama si bunica. Aceasta incerca s-o convinga pe mama sa se mute si ea la Oradea, dar mama nu voia. Acum insista ca bunicii sa ne trimita pe noi doua la mama. Bunicul a dat bani multi unor cetateni ce treceau ilegal in Romania si ne-au luat si pe noi doua si ne-au bagat in portbagaj. La granita am fost prinsi, noi retinute si ei au plecat mai departe. Militarul de acolo ne-a aratat campul din fata si ne-a spus sa mergem drept inainte, ca acolo e ghereta granicerului ungur, sa plangem acolo si el ne va trimite la granicerul roman. Zis si facut. La granicerul ungur ne-am prefacut ca plangem de dimineata pana seara. Dar de fapt noua ne venea sa radem. Seara, plictisit de zgomotul pe care-l faceam, ne-a trimis drept inainte, unde se vedea ghereta granicerului roman. Si acolo ne-am prefacut ca plangem pana si asta s-a plictisit si dupa cateva ore a oprit o masina mica, care ne-a dus la Arad. Trecusera vreo 2 zile, eram nemancate, fara sa fi baut, si nu cunosteam nici orasul, nici pe cineva care sta acolo. Nu stiu prin ce minune mama ne-a gasit. Ne-am urcat intr-un tren, care mergea la Bucuresti. Mama a fost legitimata si constatandu-se ca e evreica, i s-a spus ca evreii n-au voie sa mearga cu trenul.
A intrat in compartiment un legionar in camase verde care a incuiat usa si s-a asezat pe banca din fata noastra. Pe partea cealalta eram eu, mama si sora mea. Legionarul ne-a povestit ca vine de la Iasi, unde a aruncat din tren cativa evrei si ca asa va face si cu noi. Am incremenit.
Mama ne linistea spunandu-ne ca legionarul glumeste. Dar eu care stateam in stanga mamei, simteam cat de repede ii bate inima si am inteles ca ii e frica. Dar pentru ca ea era o femeie atragatoare si mi se parea ca-i place si legionarul (spre rusinea mea), ma gandeam ca poate o va regula si se va potoli, ne va lasa in pace sa ajungem cu bine acasa.
Nu s-a intamplat nimic, am ajuns la Bucuresti, a descuiat compartimentul, spunandu-ne:
"De data asta v-am iertat, dar sa nu mai indrazniti!"

Etichete:

luni, 18 ianuarie 2010

CINE SE BUCURA MAI MULT?

Avem parte la Camin de conditii de viata deosebite si ne bucuram permanent de ingrijire si sprijin, atat de necesare unor oameni de varsta noastra.
Dar trebuie sa recunoastem ca nu suntem toti tratati la fel.
Pentru toata lumea, avem asigurata cazare si rezolvarea problemelor administrativ gospodaresti.
La fel, pentru toata lumea, functioneaza un intreg sistem de supraveghere si ingrijire medicala potrivit necesitatilor fiecaruia, inclusiv controale si consultatii de specialitate la policlinica si spital.
Si tot la fel, pentru toata lumea se prepara o hrana consistenta, tinand seama si de nevoile celor care au nevoie de mancare de regim.
In sfarsit - tot pentru toata lumea - beneficiem de servicii de frizerie - coafura si manichiura, de croitorie, de spalatorie, avem posibilitatea unor legaturi telefonice si de internet, se asigura deplasarea auto la diverse manifestari socio - culturale, in excursii, etc.
Deci toate bune si frumoase - egal pentru toata lumea. Am bagat de seama insa ca exista si unele "discriminari". Iar ce-i mai ciudat, ca suntem toti de acord cu ele! Consideram ca este corect si normal sa se intample asa!
Sa ma explic mai clar.
La Camin suntem, dupa parerea mea, 3 categorii de rezidenti.
In prima categorie, intra cei care au o conditie fizica destul de buna si nu sufera de afectiuni majore de sanatate. Acestia se pot descurca si singuri foarte bine in toate problemele. Ei sunt ajutati doar in ce priveste curatenia in camera si ori de cate ori au vreo solicitare speciala.
In adoua categorie, intra cei care sunt suferinzi, se deplaseaza mai greu cu ajutorul unui baston, al unui cadru metalic sau in fotolii cu rotile. Ei au nevoie mult mai mult de ajutor. Uneori li se serveste masa in camera, sunt scosi periodic la aer in parcul Caminului, sunt de asemenea ajutati dupa caz si pentrun rezolvarea altor nevoi mai dificile. Cu sprijinul infirmierelor si al personalului de serviciu si acestia reusesc sa se descurce destul de bine.
In categoria a treia, intra cei cu afectiuni grave, mai neajutorati de la natura, unii chiar imobilizati la pat. Acestia primesc cel mai mare ajutor, chiar si pentru indeplinirea unor necesitati elementare. Personalul Caminului ii ajuta sa se imbrace, sa se spele, sa manance. Se acorda acestei categorii de rezidenti o atentie suplimentara, permanenta.
Avand in vedere aceste situatii, sunteti de acord cu "discriminarile" depre care vorbeam? Cu siguranta ca da.
In final culmea paradoxului: cine primeste mai putin (ajutor) se bucura mai mult!
Inseamna ca sunt mai sanatosi!

Etichete:

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

ASA NE PASTRAM TINERETEA


Fiecare etapa a vietii noastre tineretea, maturitatea, batranetea are partile ei frumoase, dar impune si un anumit stil de viata, un anumit comportament si un anumit limbaj. Este deadreptul caraghios ca la varsta senectutii sa cauti sa pari un tinerel. Si totusi sunt unii semeni ai nostri care nu-si dau seama de situatia ridicola in care se pun, atunci cand desi au trecut binisor de 80 ani, se comporta si vorbesc de parca ar avea numai o treime din aceasta varsta.
Sa fim bineintelesi, preocuparea de a ne pastra cat mai mult timp o tinerete trupeasca si spirituala este absolut laudabila si merita incurajata. Dar aceasta inseamna cu totul altceva si aceasta incerc sa fac si eu.
In aceasta ordine de idei poate ca nu-i lipsit de interes sa descriu cum decurge o zi din viata mea la Camin.
Ma trezesc pe la orele 5,30 si raman in pat ascultand la casca programul radio pana la jurnalul de la orele 6. Ma dau jos din pat la 6,15 si deschid larg fereastra (fie vara, fie iarna), fac apoi 15 minute gimnastica suedeza. Urmeaza toaleta matinala, strangerea patului si imbracarea. Pe la orele 7 ies afara in Parcul Caminului (fie iarna, fie vara) si fac jogging, parcurgand cam 1,5 km.in ritm alert.
La orele 8 avem micul dejun, dupa care iau 2-3 pastile recomandate de medic. Rasfoiesc presa si pe la orele 9-9,30 merg la calculator pentru a vedea ce mesaje am primit si pentru a raspunde. Eventual transmit ceva pe blog.
La orele 10 primim o gustare - iaurt sau fructe. Intre orele 10,30 si 12,30 avem diferite activitati cultural educative si de socializare organizate de dna. Rodica Dumitrache de la Ergoterapie, actiuni la care particip cu regularitate.
La orele 13 avem masa de pranz, dupa care iau alte 4-5 pastile prescrise de medic si urmeaza un vechiu obicei al meu, trag un pui de somn de 60 minute. La orele 16 alta gustare
(fructe sau dulciuri).
In timpul ramas pana la masa de seara - orel 18 -dezleg cuvinte incrucisate si sudoku, fac pregatiri pentru actiunea culturala de a doua zi sau redactez ceva pentru blog.
Dupa cina, iau iar 6-7 pastile, recomandate de medic. In legatura cu diferitele pastile pe care le iau, tin sa precizez ca personal nu am probleme deosebite de sanatate, iar pastilele sunt de fapt vitamine, energizante sau au caracter preventiv. Pe la orele 19 particip la prezentari de filme - doua zile pe saptamana -sau urmaresc programul la televizor. Fac apoi un dus fierbinte si urmeaza stingerea - de regula -pe la orele 21-22.
Expresia "de regula" este valabila pentru toate actiunile de care am vorbit, deoarece programul nostru este adesea dat peste cap. In unele zile facem plimbari prin parcurile Capitalei, mergem la spectacole, participam la diferite manifestari care au loc la Centrul Cultural din Popa Soare sau plecam in diferite excursii. De prisos sa mai spun ca toate aceste perturbari ale programului ne produc mare bucurie.
Desigur ca programul este pentru unii, obligatoriu diferit, in anumite zile. Este vorba de cei care urmeaza diferite tratamente sau sunt dusi la policlinica sau spital pentru consult de specialitate.
De fapt, fiecare dintre noi isi organizeaza un program personal, adaptat la posibilitatile proprii. In toate cazurile insa trebuie sa tinem seama de cuvantul de ordine, de sfaturile si indemnurile repetate ale medicilor nostri Radu Gabriela si Anghel Steliana: miscare, cat mai multa miscare, socializare, permanent o viata activa, participarea la toate actiunile cultural educative.
Numai asa vom avea parte de o batranete plina de demnitate, numai asa ne vom pastra mult timp tineretea fizica si spirituala.

Etichete:

vineri, 15 ianuarie 2010

DOCTORII II CONSULTA PE BOLNAVI SAU...?

Despre intalnirile saptamanale cu dna. Sasa Ionescu si invitatii ei am mai vorbit. De data asta oaspete ne-a fost dr. Leondari care ne-a vorbit despre o tema de mare actulitat : vaccinuri si vaccinari. Ne-a relatat pe larg despre rolul chimistului si biologului Louis Pasteur, despre cum s-a nascut ideia vaccinarii si despre uriasa dezvoltare pe care a luat-o aceasta practica. Nu putea sa lipseasca nici gripa noua si celebrul A/H1N1.
Dar nu despre asta doream sa retin atentia dv. Expunerea a debutat senzational. Ne-a uluit pur si simplu, am ramas stupefiati. Ne-am dat seama ca am trait pana acum zeci si zeci de ani intr-o cumplita ignoranta.
-Dumneavoastra va inchipuiti desigur - a spus distinsul oaspete -ca medicul consulta pe bolnavi.
- Bineinteles , am confirmat cu totii intr-un glas.
- Ei bine, gresiti! - a acontinuat oratorul. Nu este deloc asa. In realitate se intampla exact contrariul: bolnavul il consulta pe medic... in legatura cu suferintele sale.
Am ramas tablou. Asadar ideea ca medicul consulta pe bolnavi se dovedeste neadevarata - o spune cineva competent in materie. Este probabil si aceasta inca o prejudecata ca atea altele din viata noastra.
Cata dreptate avea marele Albert Einstein creatorul teoriei relativitatii!

Etichete:

vineri, 8 ianuarie 2010

APLAUZE MERITATE

Tinerii nostri prieteni absolventi ai UNATC ne-au obisnuit cu tot felul de inititative placute , interesante , instructive si distractive. S-au implicat plini de elanuri umanitare in viata noastra, au legat prietenii frumoase si ii simtim foarte apropiati, fac parte din familia noastra, a celor de la Camin.
De data asta insa s-au intrecut pe sine si ne-au miscat pana la lacrimi. Sa vedeti ce au mai nascocit!
Pe doamna Medi Dinu o cunoasteti, am scris de multe ori despre dansa. Ea este decana noastra de varsta si a implinit chiar zilele trecute varsta de 101 ani. La multi ani!
Desigur, noi am sarbatorit-o dupa datina, am felicitat-o calduros si ne-am bucurat impreuna cu ea. Aceasta bucurie a fost ieri incununata grandios printr-un act artistic impresionant. Sa amintim ca dna. Medi este artist plastic, dar surpriza a venit dintr-un alt domeniu al artelor.
Ce s-au gandit sa faca tinerii nostri amici?
Sa o cinsteasca pe dna. Medi prin realizarea unui film, iar acest film sa oglindeasca - pe cat posibil - mai convingator stima, respectul, admiratia si sentimentele de simpatie pe care i le poarta dnei. Medi toti care au avut fericirea s-o cunoasca.
Asa a inceput o intensa si migaloasa activitate creatoare: scenariu, alegerea distributiei, dialoguri, inregistrari, mixaj, montaj si cum s-or mai numi ele etapele realizarii unui film. De scenografie si coregrafie nu a fost nevoie. Din fericire!
A venit si mult asteptata zi a premierii (va asigur ca vom relua filmul de multe ori), emotii, nerabdare, sperante...
Filmul debuteaza cu o impresionant portret al sarbatoritei, un portet admirabi cuprinzand intreg ecranul si primit cu aplauze de intrega asistenta. Urmeaza apoi numeroase prim planuri foarte reusite, intr-un montaj alert care ne-a cucerit.
Ideia centrala a fost simpla - ca mai toate ideile de succes. Tinerii nostri prieteni au stat de vorba cu numerosi rezidenti dintre cei care o cunosc mai bine pe dna. Medi - si cine nu o cunoaste pe atat de simpatica noastra centenara? Tuturor li s-a cerut sa o descrie pe sarbatorita, sa o caracterizeze, sa faca aprecieri asupra comportamentului ei de fiecare zi, asupra contributiei sale active la toate actiunile social culturale care au loc la Camin.
Rezultatul a fost extraordinar, constituindu-se intr-un adevarat florilegiu de omagii si cuvinte sincere de admiratie. Toti au tinut sa-i adreseze cu aceasta ocazie dnei. Medi sincere urari de sanatate si de bine. "Sa ramaneti inca multi ani tot asa de tanara ca acum" - spune cineva.
Cu discretie si mult bun simt amicii nostri au adaugat in film si urarile lor exprimate in cuvinte alese, deosebit de sensibile, care ne-au mers la inima. Un sincer bravo!
Trebuie sa va spun cu sinceritate ca am remarcat in film naturaletea "interpretilor", numeroase prim planuri foarte reusite si o montare alerta care ne-au incantat. A fost un succes deplin.
Dragii nostrii prieteni, Cinty, David, Monica, Paul si Kostea, ati facut un lucru minunat, a fost o ideie stralucita pentru care va suntem mult recunoscatori. Atat dna. Medi Dinu cat si noi interpretii. Va asiguram ca am fost mandri cand la sfarsitul filmului au aparut ca realizatori si numele noastre.
La terminarea proiectiei, aplauzele au izbucnit spontan si s-au adresat atat sarbatoritei cat si voua care ne-ati facut si de data aceasta o mare bucurie.
Atentie! am primit deja numeroase inscrieri pentru viitoarele filme, atat pentru roluri principale cat si pentru figuratie.

Etichete:

joi, 7 ianuarie 2010

LA INCEPUT DE AN

Intrarea la Camin reprezinta o etapa noua, deosebita , in viata noastra. Ea presupune firesc si o anumita perioada de adaptare pe care - din pacate - unii nu reusesc sa o parcurga pana la capat. Acestia raman vesnic nemultumiti si nu pot sa uite "paradisul pierdut" de acasa. Explicatii sigur ca se pot gasi. Dealungul unei vieti, fiecare dintre noi a dobandit niste obiceiuri, niste tabieturi si sa recunoastem deschis, niste toane. Acestea au devenit in timp placerea si bucuria zilelor de batranete. Dar ele sunt uneori greu de indeplinit la Camin.
Acasa - zice unul -cu nostalgie ,aveam obiceiul sa ma asez intrun fotoliu si sa admir visator coroana uriasa a unui nuc, ale caror ramuri majestoase ajungeau pana langa fereastra mea . Acest nuc era mandria cartierului. In jurul lui roiau mereu copilasi care se fugareau, zburdalnici. Era pentru mine o mare desfatare sa privesc spectacolul. Acum in parcul Caminului nu exista nici un nuc, avem doar vreo 10 plopi inalti, tot vreo 10 pomi fructiferi, niste arbori ornamentali si flori - e adevarat multe flori. Dar nu mai este nucul meu drag, iar copii...
Acasa, complecteaza alta, aveam obiceiul sa-mi pregatesc niste ciorbe, niste sarmalute delicioase si multe altele, sa te lingi pe buze. Nu ca sa ma laud dar eram recunoscuta de toata lumea ca o maestra in materie de arta culinara. Retete personale, de exceptie. Aici la Camin mancarurile au cu totul alt gust...
Eu - adauga careva - o spun deschis nu-mi place sa mananc peste, mamaliga, ciuperci si inca altele. Pur si simplu nu imi plac. Acasa era simplu nu gateam asa ceva. Aici la camin, uneori...
Mie, cel mai rau imi pare - sustine altcineva - ca acasa primeam mereu vizite. Vecini, rude, prietenii veneau la o cafeluta, la o sueta si era foarte placut. Aici la Camin vizitele s-au rarit.
Concluzia celor citati era unanima si indiscutabila: nu e bine deloc, viata a devenit mai goala, ne este tare dor de timpurile minunate cand eram acasa.
Asa o fi? Ia sa vedem noi si partea plina a paharului. La Camin, viata noastra a devenit mult mai ordonata si este infinit mai usoara. Avem deseori si momente de mare satisfactie. Se pare insa ca acest lucru - unii cel putin - nu stiu sa le observe si sa le aprecieze cum se cuvine.
De pilda, in prezent nu mai avem grija de a face mereu cumparaturi - fie zi torida de vara sau zi geroasa cu viscol, iarna. La fel nu mai avem grija de a ne pregati hrana si nici prea putin placuta obligatie de a spala oalele, cratitele, farfuriile si tacamurile. Parca totusi e mai bine asa!
Sa ne amintim apoi, ce se intampla atunci cand nu mai mergea televizorul sau se stricau instalatiile sanitare sau - catastrofa - se spargea o teava in perete. Mare bataie de cap, alearga sa cauti un meserias priceput, de incredere, convinge -l sa vina mai repede si plateste-i cat iti cere. Si parca la batranete se intampla tot mai des asemenea situatii.
La Camin, toate asemenea probleme sunt de domeniul trecutului, pentru noi. Nu mai avem treaba cu ele. Nu, nu e vorba ca ele nu ar mai exista, dar acum sunt altii care se ocupa de rezolvarea lor. De fapt, noi aici nu mai avem nici un fel de griji. Si asta sa recunoastem este un avantaj extraordinar!
Pe de alta parte trebuie sa mai spunem ca la Camin, ne bucuram de o supraveghere si o ingrijire medicala permanenta, pe care nu am fi avut-o acasa, iar la anii nostri este foarte necesara. Sa mai amintim si numeroasele actiuni cultural educative si de socializare care se desfasoara la Camin. Ele au ca scop sa ne asigure o buna dispozitie generala. Parca nu-i rau!
Acestea si multe avantaje de care beneficiem trebuie sa fie apreciate la justa lor valoare de toti .Sa nu uitam , de asemenea, ca fiecare dintre noi , odata cu inaintarea in varsta ,ne miscam mai greu si avem tot mai mult nevoie de ajutor ...si aici il avem din plin ..

Etichete:

marți, 5 ianuarie 2010

2 0 1 0




Cu ocazia Anului Nou exista obiceiul de a ne felicita unii pe altii si de a ne adresa calduroase urari de bine. Cred ca cea mai raspandita urare este cu siguranta : sa fie pace pe intreg pamantul , sa domneasca buna intelegere intre toate popoarele!
Respectand traditia - ca tot romanul nascut poet -am comis si eu cateva versuri :


Oameni dragi , rog luati aminte
La urarea mea fierbinte
Tuturor prosperitate
La multi ani cu sanatate !


Sper sa primiti cu ingaduinta calitatea versurilor , dar sa luati la modul cel mai serios continutul lor .

Etichete:

luni, 4 ianuarie 2010

U R A R E .




A sosit Anul Nou 2010. Il intampinam cu mare bucurie si cu multe sperante.
Pentru noi, cei de la Camin, ne dorim sanatate, o batranete linistita si vesti bune de la cei dragi.
Pe dumneavoastra, toti ceilalti prieteni ai nostri mai tineri - pe care va cunoastem aievea sau doar de pe internet - va asiguram de dragostea noastra si va adresam calduroase urari de sanatate. Fie ca 2010 sa reprezinte pentru fiecare dintre voi un an plin de realizari importante pe plan personal si profesional, sa va aduca implinirea tuturor visurilor de mai bine, fericire si pace.
LA MULTI ANI!

Etichete: